Bilașco este preferatul lui Copos!** „Berlusconi din Giulești” nu credea că va trăi să vadă un fotbalist de top acceptând condiția asta

Bilașco este preferatul lui Copos!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bilașco i-a spus lui Copos că nu-l interesează banii, ci doar că vrea să-și recapete forma sportivă
Alex Ioniță va primi un salariu de 5.000 de euro pe lună până la iarnă, mult sub ceea ce avea el la Köln

Marius Bilașco (31 de ani) le-a predat o lecție de profesionalism lui George Copos și majorității fotbaliștilor din Liga I. Fostul atacant al Unirii Urziceni a venit la Rapid din postura de jucător liber și a pus pe primul loc relansarea carierei, renunțând la un contract avantajos pe care îl avea cu cei de la Energie Cottbus, echipă la care însă nu prea juca. Bilașco a plecat din Germania după doar două luni, iar la dicuțiile cu Rapid a surprins plăcut. La negocierile pe care le-a purtat cu cel poreclit „Bilă”, George Copos a fost șocat de atacant în momentul în care discuția a ajuns la bani.

„Puneți dumneavoastră ce sumă vreți în contract, pentru că pe mine nu mă interesează banii”, a fost mesajul lui Bilașco pentru patronul rapidist. Oarecum surprins, Copos a întrevăzut imediat o oportunitate. Oferta lui pentru Bilașco? Un salariu de 2.000 de euro pe lună, practic cel mai mic de la Rapid și aproximativ egal cu cel al unui junior ce cochetează cu echipa mare. „Bilă” a semnat un contract cu gruparea feroviară pe șase luni cu opțiune de prelungire pe încă două sezoane. Unul dintre motivele pentru care vârful de 31 de ani a acceptat să revină în Liga I pe un astfel de salariu ține și de unele probleme personale ale acestuia. Fostul stelist a acceptat oferta pentru a fi alături de soția și de mama sa care au probleme medicale destul de serioase. „Ne-am înțeles foarte repede pentru că nu a fost vorba niciodată de bani, ci de dorința mea să mă întorc în România”, a punctat Marius Bilașco.

Ioniță ia 5.000 de euro pe lună

Ultimul transfer al giuleștenilor, Alex Ioniță, a venit din postura de jucător liber de contract, iar Copos i-a propus un salariu de 5.000 de euro pe lună. Atacantul în vârstă de 23 de ani, semnat până în iarnă, iar în cazul în care îl va convinge pe Sabău că merită să joace la Rapid, își va prelungi angajamentul pe încă două sezoane.

4 partide a jucat Bilașco pentru Energie Cottbus în returul sezonului trecut

Am plecat în China doar pentru bani, recunosc că am lăsat partea fotbalistică pe planul doi. Acum nu mai e la fel
Marius Bilașco, atacant

Înjurături pe Facebook

Conflictul dintre Anamaria Prodan și fanii lui „U” a depășit deja granițele bunului simț. Ambele tabere au ajuns să se jignească și în scris, pe un site de socializare. Mesajul unui fan a enervat-o la culme pe Anamaria Prodan. „Cât poți fi de nesimțită? Nu ai drept de semnătură, ești neica-nimeni în Cluj. Ai depășit-o la prostie pe Drăgușanu”, au fost câteva dintre jignirile adresate președintelui clubului de către un suporter, care a semnat cu numele Ovidiu Benidorm. Replica Anamariei Prodan a venit în același registru suburban. „Am făcut mai multe pentru «U» decât a făcut mă-ta pentru tine”, a ripostat AMP, fără să ezite apoi să folosească apelative precum „cretinule”, „tâmpitule”, „țărănușule”, „prostule”. (Vlad Măcicășan)

În această seară, de la ora 20:00, în premieră pentru Cluj Arena, două echipe de Liga a III-a vor avea meci de campionat. Sănătatea Cluj va întâlni pe Unirea Dej, gazdele plătind 7.000 de euro pentru acest eveniment

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×